Prima menstruaţie
Cum va fi? De unde ştiu când ar trebui să apară? Ar trebui să mă tem? Află răspunsurile la numeroasele întrebări pe care le ai despre menstruaţie aici.
„A sosit ziua cea mare!”
Prima menstruaţie e cam greu de descris în cuvinte, nu? Este o senzaţie ciudată şi nouă, dar ar trebui să fii şi mândră că acum eşti femeie! Când ai prima menstruaţie, probabil treci prin mii de senzaţii în acelaşi timp. Nu-i nicio problemă – este o zi specială pentru toată lumea! Poate că te gândeşti şi: „Cum o să mă obişnuiesc?” Nu-ţi face griji – e mai uşor decât crezi. Peste puţin timp, nici nu-ţi mai vei da seama că se întâmplă şi nu te va împiedica să te bucuri pe deplin de viaţă!
„Când ar trebui să am prima menstruaţie?”
Nu există nicio „vârstă potrivită” pentru prima menstruaţie. Pentru majoritatea fetelor se întâmplă în jurul vârstei de 12 - 13 ani; în unele cazuri apare încă de la vârsta de 10 ani sau abia la 15 ani. Este în regulă! Momentul în care ţi se va întâmpla depinde de cât de dezvoltate sunt organele tale sexuale, iar organismul a produs suficienţi hormoni sexuali. După ce se întâmplă acest lucru, un ovul se va maturiza în ovarele tale la aproximtiv fiecare patru săptămâni. Fă clic aici dacă vrei să afli mai multe despre acest subiect.
„Există semne care să îmi sugereze că se apropie prima menstruaţie?”
Îţi vei da seama că prima menstruaţie se va instala în scurt timp – pur şi simplu trebuie să cunoşti semnele! După ce observi scurgerea albă va mai dura, în medie, aproximativ un an. Majoritatea fetelor vor avea şi un puseu de creştere, îţi vor creşte sânii, talia şi şoldurile – silueta ta va deveni mai feminină.
Poate că îţi faci griji că prima menstruaţie se va instala pe neaşteptate, în cel mai nepotrivit moment. Absorbantele zilnice (de exemplu, Carefree pot fi utilizate zilnic, până la instalarea primei menstruaţii şi te vor ajuta să te simţi mai în siguranţă.
La instalarea primei menstruaţii, este posibil să observi o scurgere maroniu deschis pe lenjeria intimă sau câteva picături de sânge. Este posibil şi să sângerezi intens de la bun început. Nu-ţi face griji, este normal! Poţi afla dacă, în cazul tău, sunt recomandabile tamponele interne sau cele externe aici.
Ştiai că...
...fetele se pot simţi adesea rău sau pot trece prin stări schimbătoare în timpul menstruaţiei sau chiar cu câteva zile înainte? Unele resimt durere în partea de jos a abdomenului, au dureri de spate sau stări fluctuante – unele în mai mare, altele în mai mică măsură. Nu-ţi face griji; va trece. Unele sunt norocoase şi nu simt niciunul dintre aceste efecte secundare! Dacă, însă, te deranjează, iată câteva sfaturi pentru a scăpa de aceste simptome, care pot face minuni! Fă clic aici pentru a afla despre ele!
...că menstruaţiile nu se instalează întotdeauna o dată pe lună, mai ales la început? De multe ori, durează câţiva ani înainte ca hormonii să se echilibreze şi să ai un ciclu menstrual regulat.